Primul contracandidat al lui Trump pentru alegerile din 2020. Cine este congresmenul multimilionar care vrea la Casa Albă

Primul contracandidat al lui Trump pentru alegerile din 2020. Cine este congresmenul multimilionar care vrea la Casa Albă
Publicat: 30/07/2017, 19:04
Actualizat: 31/07/2017, 09:20

Cursa care să ducă la înlocuirea lui Donald Trump a început și asta după ce primul său contracandidat, la alegerile din 2020, deja și-a manifestat intenția să îl confrunte la scrutinul prezidențial.

Este vorba despre John Delaney, în vârstă de 54 de ani, un congresmen democrat, care a anunțat că va întreprinde toate demersurile pentru a primi nominalizarea din partea partidului său pentru a-l învinge pe Trump.

„Candidez la președinție”, a scris pe contul său de Twitter John Delaney.

În cadrul unui articol, publicat în The Washington Post, Delaney a conturat un program de politici prin care a evidențiat viziunile sale social liberale și pro-busines. Delaney a susținut că politicile sale se bazează pe conservarea puterii pieței libere și, în același timp, pe mizarea asupra ideii că Executivul deține un rol în setarea de obiective și reguli și protejarea celor care sunt lăsați în urmă.

„Trebuie să încurajăm o formă mai corectă și mai incluzivă a capitalismului și să reducem barierele de care se lovesc micile business-uri în formare, start-up-urile, investițiile. Trebuie să ne îmbunătățim programele de securitate cibernetică și să creăm un nou contract social”, a declarat acesta.

Delaney a mai afirmat că nu va urmări să fie reales în Congres, ci se va concentra asupra proiectului prezidențial.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care...
Umilit luni de zile la şcoală, un băieţel de 10 ani a ales moartea. 200...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
Mai mulți români au aflat că au credite de mii de lei pe numele lor....
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
UNGURII au luat foc. Au anunțat chiar din România: Nu permitem
Mulți români cultivă roșii, dar fac o mare greșeală. Trucul care ajută pentru tomate perfect...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cristian Șofron, unul dintre copiii-fenomen ai cinematografiei din România, invitat la Altceva cu Adrian Artene
×